Lost

Lost

Supraviețuitorii unui accident sunt obligați să revină la civilizație, traversând o zonă muntoasă sălbatică.
Trebuie să supraviețuiască în această lume ostilă și necunoscută, învățând să se adăpostească, să folosească optim resursele recuperate de la locul accidentului, să își procure și să prepare hrana, să își mențină starea fizică la nivel optim pentru a reuși să găsească drumul ce îi va duce înapoi la civilizație.
Vor fi ajutați de doi experți în supraviețuire trimiși de autorități pentru a-i salva.
  • Sezon: mai – septembrie
  • Durata: 1 – 2 zile
  • Participanţi: 5 – 40
  • Program de team building deosebit, de efort fizic moderat, purtând participanții în locuri și experiențe extraordinare.

    • tehnici de supraviețuire
    • organizarea taberei
    • noțiuni de orientare
    • vânătoare
    • pescuit
    • identificarea hranei în sălbăticie
    • luare de decizii în condiții neprevăzute
    • asumarea responsabilității în cadrul grupului
    • creșterea nivelului de încredere la nivel personal și al grupului
    • depășirea limitelor personale
  • Programul poate fi organizat în orice zonă a țării, dar recomandăm următoarele locații:
    Bran-Moeciu, Fundata, Cisnădioara, Nehoiu, Voineasa, Rânca, Transfăgărășan, Lepșa, Vatra Dornei, Delta Dunării, Lacul Razelm, Litoral etc.

  • Ziua 1:
    Transfer cu mașini off-road
    Inițiere în tehnici de supraviețuire:
    • construirea adăpostului
    • procurarea și pregătirea hranei (pescuit, vânătoare, cules)
    • tehnici de aprindere a focului (amnar, soba dacică, cuptor, etc.)
    • organizarea taberei
    Ziua 2:
    Deplasarea în teren:
    • orientare cu ajutorul hărții și al busolei sau a altor elemente naturale
    • localizarea unei cabane de vânătoare
    • inițiere în tehnici de supraviețuire – continuare
    • folosirea elementelor din natură în scopul supraviețuirii (plante, rădăcini, coajă, muguri, etc.)
    • personal care – metode de menținere a parametrilor fizici și medicali la nivel optim
    Ziua 3:
    Inițiere în tehnici de vânătoare cu arma și arcul
Copyright © 2017 Romanian Adventure